Au fost reluate lucrările de reparație a sectorului de drum de pe str. Chișinăului din orașul Cricova, finanțat prin Programul Național „EUROPA ESTE APROAPE”

Primăria orașului Cricova a reluat  lucrările de reparație a sectorului de drum de pe str .Chișinăului, finanțat în cadrul proiectului de infrastructură „Reparația unui sector de drum principal de 1,7 km pe str. Chișinăului, sectorul nr. 104–124, intersecție cu str. Colosov 1A”, implementat prin Programul Național „EUROPA ESTE APROAPE”, ediția 2025, lansat de Guvernul Republicii Moldova și finanțat prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Valoarea totală a proiectului constituie 10 839 089,67 lei, dintre care 9 000 000,00 lei reprezintă finanțare nerambursabilă acordată din fondurile naționale, iar 1 839 089,67 lei constituie contribuția Primăriei orașului Cricova.

Prin acest proiect vor fi reabilitați 1,7 km de carosabil, vor fi amenajate trotuarele, marcaje și indicatoare rutiere, precum și elemente de siguranță pentru pietoni.                Sectorul modernizat va deservi zilnic peste 2 000 de participanți la trafic, contribuind la îmbunătățirea mobilității urbane, creșterea siguranței rutiere și sporirea atractivității urbane și turistice a orașului Cricova.

Primăria orașului Cricova